Cuvantul fondatorilor

O librărie românească în Canada. Pentru mine, este ca un vis frumos care se împlineşte după multe căutări, negocieri, tergiversări şi emoţii. Emoţii, mai ales. Peste 15.000 de cărţi, CD-uri şi DVD-uri vă aşteaptă – rânduite frumos, în rafturi.

Într-o lume în care internetul pare de neoprit din calea lui de a devora tot ceea ce înseamnă tipăritură, a investi în lumea cărţilor nu pare deloc cea mai deşteaptă treabă. Dar o librărie de carte românească la atâtea mii de kilometri depărtare de ţara natală ar putea să însemne mai mult decât o simplă librărie: ar putea fi o punte de legătură între noi şi ceea ce am lăsat în urma noastră, “acasă”: copilărie, familie, cultură.

Cine dintre noi nu a avut, măcar o dată, nostalgia după-amiezilor petrecute în foşnetul de neconfundat al unor pagini întoarse cu grijă, a parfumului îmbietor de carte proaspăt scoasă de la “cuptor” sau a zornăitului casei de marcat din librăria oraşului în care ne-am născut, am trăit sau am învăţat? La aceste lucruri şi la alte o mie ne-am gândit atunci când am hotărât să deschidem o librărie de carte românească în America de Nord.

Restul vă rămâne dumneavoastră să descoperiţi: am început cu 10 edituri şi am ajuns repede la mai bine de 100, plecând de la titlurile sugerate de cititorii noştri. Cărţi tipărite simplu sau în formate de lux; autori români şi autori străini, traduşi în limba română; ediţii bilingve sau chiar trilingve, albume cu imagini din România, dicţionare de limbi străine; cărţi tehnice sau de bucate; cărţi pentru bucuria copiilor, dar şi a bunicilor, care nu mai ştiu ce poveşti să inventeze pentru cei mici; literatură poliţistă sau de aventuri, dar şi clasici ai literaturii române sau universale. Cărţi de istorie, o istorie aşa cum nu se scria pe vremea în care aţi fost nevoiţi să vă părăsiţi ţara; cărţi – mărturie despre regimul dictatorial pe care l-aţi trăit sau despre care doar aţi auzit. CD-uri cu muzică, scheciuri sau poveşti, DVD-uri cu filme ale celor mai iubiţi actori şi regizori români.

Cărţi, muzică şi filme pentru colecţia dumneavoastră personală sau pentru plăcerea celor dragi. Vin mereu sărbători şi aniversări şi vă întrebaţi de fiecare dată ce cadou veţi face apropiaţilor, mici sau mari, prieteni, vecini sau doar colegi de muncă. Uitaţi de certificatul-cadou de la The Bay, de eterna cămaşă în carouri sau de parfumul care va fi schimbat încă de a doua zi. Ce semn mai frumos de preţuire pentru cineva drag decât un volum din Cărtărescu, Pleşu, Eliade, Lessing ori Rushdie sau, de ce nu, un DVD cu Toma Caragiu ori un disc cu Tudor Gheorghe?

Mariela Chirita & George Sava,
fondatori Librăria Românilor

Despre Libraria Romanilor

Librăria Românilor este un magazin online care oferă românilor din Statele Unite (SUA) și Canada posibilitatea de a-și procura, la mii de kilometri de casă, cărți, filme și muzică în limba română.

Librăria a fost deschisă în noiembrie 2008 cu un stoc iniţial de 3.000 de cărţi. Între timp s-au adăugat CD-uri, DVD-uri cu filme româneşti vechi şi noi, obiecte de artizanat, icoane, tricouri. Numărul produselor în stoc depăşeşte azi 10.000.

Până în 2015, Librăria a fost deschisă pe boulevardul Decarie din Montreal. Din luna ianuarie 2015, Librăria funcţionează doar online. Decizia a fost luată pentru a permite eficientizarea activităţii librăriei, prin diminuarea costurilor de exploatare, în special a cheltuielillor le­gate de chirie, ceea ce reprezintă o piatră de moară la gâtul oricărui comerţ. Nu a fost o decizie uşoară, dar, uitându-ne în jur, vedem că era inevitabilă. Şi alte librării au probleme, există un interes din ce în ce mai mare pentru cărţile electronice şi, în plus, din ce în ce mai mulţi oameni sunt deschişi ideii de cumpărături online.

Librăria Românilor a ono­rat până acum peste 4.000 de comenzi online din Canada, Statele Unite şi chiar şi din Europa sau Australia. Vrem să profităm de experienţa acumulată şi să oferim românilor din America de Nord posibilitatea de a păstra contactul cultural cu România, printr-un site web îmbunătăţit, modern și securitar și prin oferirea de promoții constante.

În același timp, Librăria este curator/furnizor pentru mai multe biblioteci publice din Canada și Statele Unite. În strânsă colaborare cu factorii de decizie din acestea, oferim românilor din mai multe mari orașe canadiene și americane posibilitatea de a împrumuta, de la biblioteca lor publică, cele mai noi și mai de calitate cărți, atât pentru adulți cât și pentru cei mici.

La ei am gasit cartile pe care mi le-am dorit, fie si mai pretentioase poate. Am avut reducere Craciun, livrare gratuita, confirmare a cumparaturii si mesaj respectuos (fara publicitati). Va multumesc ca sunteti ECHIPA romaneasca in Canada!

Ana B. / Toronto, ON

”Va multumesc pentru serviciile Dvs! Am mai comandat de la Librarie si am ramas foarte placut impresionata de profesionalismul echipei!”

Ioana I. / San Marcos, TX

Am primit cd-urile pe care le-am comandat ieri si va multumesc foarte mult. Serviciul este excelent si expedierea prompta. Va multumesc inca o data si va urez Sarbatori fericite

Camelia C. / Montreal, QC.